PREFAŢĂ

Această carte document este scrisă pentru ca autoarea, Pro­fesor Dr. Ştefania Kory Calomfirescu, împreună cu toate doam­nele din România să exprime respectul lor, admiraţia şi stima deo­se­bi­tă pentru doamnele care au ajuns academicieni, membri cores­pon­denţi ai Academiei Române sau membri de onoare prin va­loa­rea lor profesională şi ştiinţifică, pentru că Academia Română este farul călăuzitor, este piscul cel mai înalt în ştiinţa şi cultura poporului său.

Felicitările dânselor sunt cu ocazia zilei de 4 aprilie 2013, când este „Ziua Academiei Române”.

Doamnele acestea sunt următoarele:

Membrii titulari: academician Maya Simionescu, aca­de­mi­cian Cornelia Sabina Ispas şi academician Lucia Doina Popov.

Membrii corespondenţi: Prof. Maria Luiza Flonta, Ileana (Elena) Mălăncioiu, Prof. Gabriela Pană Dindelegan, Dr. Anca Volumni Sima şi Dr. Maria Zaharescu.

Membrii de onoare: Dr. Florica Dimitrescu Niculescu, Prof. Valeria Guţu Romalo, Mariana Nicolescu, Prof. Hélène Carrère D’Encausse şi Maria Manoliu-Manea.

Stima, toată consideraţia, respectul şi admiraţia pentru aceste doamne, care fac cinste ţării şi sexului din care fac parte!

În acelaşi timp, autoarea a dorit să arate dificultăţile prin care a trecut acest far călăuzitor, de-a lungul timpului, în ştiinţă şi cultură, cât şi situaţia actuală a României, în diferitele do­me­nii de activitate, situaţie văzută prin creierele foarte lu­mi­nate, în frunte cu d-l acad. Dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, d-l acad. Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române şi d-l acad. Ion Aurel Pop, prin alocuţiunile prezentate în Aula Aca­de­miei Române, în data de 4 aprilie 2013.

Situaţia reală a României a fost prezentată din punct de ve­dere ştiinţific, cultural, lingvistic, din punct de vedere al lim­bii ca identitate naţională, din punct de vedere istoric, po­li­tic şi so­cial. Aceşti academicieni care şi-au susţinut alocu­ţiu­nile au dat şi sfaturi valoroase în legătură cu îndreptarea unor situaţii exis­tente în momentul de faţă în România. Autoarea a dezvăluit toate aceste idei sub forma unui dialog imaginar, cu scopul ca ti­ne­rii zi­lelor noastre şi ceilalţi oameni să cunoască părerile celor care sunt piscul spiritualităţii româneşti şi să reflecte în profunzime dru­mul ce rămâne de parcurs în România şi ce este de făcut pe vi­itor, pentru ca să se ridice ţara noastră în toate domeniile de activitate şi să nu ne mai simţim umiliţi în marea familie eu­ro­peană.

Ziua de 4 aprilie, fiind „Ziua Academiei Române”, şi în acest an, 2013, cu ocazia Adunării festive a fost dezvelită Placa me­mo­rială pentru cei 113 academicieni daţi afară din Aca­de­mia Ro­mână, mulţi dintre aceştia întemniţaţi şi decedaţi în în­chi­sorile comuniste. Placa memorială a fost executată de scul­pto­rul-ma­es­tru Mihai Ecobici, născut în una dintre închisorile comuniste.

Pe lângă placa memorială a fost lansată şi cartea „1948 – Marea Dramă a Academiei Române”, a cărei prefaţă a fost scrisă de acad. Păun Ion Otiman, pentru cei 113 academicieni daţi afa­ră din Academia Română.

Ca motivaţie academicianul Păun Ion Otiman spunea: „Am trăit şi simţit sentimentul că, în ultimul timp, prea puţin se vor­beşte, se evocă şi se glorifică înaintaşii noştri, elite de primă mă­rime, pis­curi ale ştiinţei şi culturii româneşti, cei mai mulţi din­tre Dom­nii­le lor, înalţi demnitari ai statului român, cu imense con­tri­buţii la fă­urirea României Mari, a democratizării societăţii ro­mâ­neşti, in­terbelice, precum şi a edificării şi modernizării eco­no­miei ţării, cărora li s-a retras calitatea de membri ai Aca­de­mi­ei Române, mulţi, prea mulţi întemniţaţi în închisorile comuniste, morţi fără lumânare şi fără cruce, în puşcărie, călcaţi de tăvă­lu­gul comunist şi care, în mare parte şi tot mai nemeritat, sunt uitaţi sau ignoraţi de lumea academică de azi.” („Academica”, nr. 4, 2013, p. 22).

Din rândul celor 113 membri îndepărtaţi şi prigoniţi, aproa­­pe o treime erau de peste munţi (transilvani, bănăţeni, cri­şeni, ma­ra­­mureşeni) sau adoptaţi în Transilvania (mai ales la Uni­ver­si­tatea din Cluj), între care se aflau nume sonore ale culturii, bise­ri­cii şi ştiinţei noastre: Ion Agârbiceanu, Nicolae Bălan, Ştefan Bezdechi, Lucian Blaga, Tiberiu Brediceanu, Romulus Cândea, Nicolae Colan, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Emil Haţieganu, Iuliu Hossu, Alexandru şi Ion Lapedatu, Ioan Lupaş, Iuliu Maniu, Sabin Manuilă, Ştefan Meteş, Iuliu Moldovan, Ion Muşlea, Ze­no­vie Pâclişanu, Virgil Şotropa, Florian Ştefănescu-Goangă, Traian Vuia” (Academia Romană, 1948 Marea dramă a Aca­de­mi­ei Româ­ne, co­or­donare şi studiu introductiv acad. Păun Ion Otiman, Bucureşti, 2013).

Despre cartea document şi placa memorială acad. Păun Ion Otiman mai spunea: „Un argument referitor la apariţia acestei cărţi şi a memorialului, are în vedere necesitatea cunoaşterii de către noile generaţii a atacului brutal al puterii comuniste asupra instituţiei academice, cu „misiunea” ţintită spre anihilarea celei dintâi instituţii naţionale care a dus sub aceeaşi cupolă a culturii, limbii şi ştiinţei, pe toţi românii, indiferent de provincie şi sub ce stăpânire se aflau.

În ideologia comunistă, independenţa, autonomia, echi­dis­tanţa şi libertatea academică, libertatea de gândire a oamenilor de ştiinţă şi de cultură erau de neacceptat şi de netolerat, iar Acade­mia Română, masiv epurată, îngenunchiată, înfricoşată şi întem­ni­ţată, asemenea tuturor instituţiilor democratice, trebuia înre­gi­men­tată şi pusă în „slujba” puterii comuniste.” („Academica”, nr. 4, 2013, p. 22).

A fost gravat în piatră numele tuturor Academicienilor ex­cluşi din Academia Română.

În legătură cu învinuirea acestor academicieni, mai spu­nea: „Grava lor vinovăţie invocată de regimul comunist era imen­sa lor contribuţie la făurirea ştiinţei şi culturii naţionale, înalta lor iu­bi­re de ţară şi, mai presus de toate, ideile şi faptele lor care au stat la temelia întregirii României” („Academica, nr. 4, 2013, p. 23).

În final, domnia sa a mai adăugat: „Acum la împlinirea a 65 de ani de la momentul 1948, după revenirea într-o anumită măsură, la starea de oarecare normalitate a societăţii româneşti şi, implicit, a Academiei Române şi întoarcerea treptată spre înal­tele aspiraţii ale înaintaşilor din perioada 1866-1948, noi cei de as­tăzi avem obligaţia morală faţă de membrii Academiei care s-au jertfit pe altarul ştiinţei şi culturii româneşti, faţă de cei care au suferit sau au dispărut în închisorile comuniste să le încrustăm numele pe această placă comemorativă, marcând imensa tra­ge­die a Academiei Române din anul 1948. Este un gest de re­cu­noş­tin­ţă maximă”.

Se cunoaşte faptul că Academia Română este elita spiri­tu­­ală a naţiunii şi ea incumbă o verticalitate morală impe­ca­bilă şi un ni­vel intelectual de cea mai înaltă ţinută. Prin ur­mare, conduita Academiei trebuie să fie un exemplu de urmat în toate domeniile de activitate, trebuie să cultive, să crească şi să înalţe limba ro­mâ­nă pe plan naţional şi internaţional.

În această carte document se mai dezbat şi alte teme ca: ros­turile naţionale ale Academiei Române, laicizarea şi credinţa, elogiul limbii române etc.

Aduc felicitări autoarei care a scris această interesantă şi va­loroasă carte document, punând în lumină şi înalta contribuţie a sexului feminin, în ştiinţa şi cultura acestei frumoase ţări.

Conf. Dr. Sanda Maria Deme

Facultatea de Medicină

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Arad