O antologie a epigramei românești (1938-1987)
În aceste timpuri ce stau sub semnul materialismului și al mult pomenitei crize de timp, există oameni care se încăpățânează să creadă – idealiști fiind – în frumusețe și artă, neprecupețind niciun efort întru afirmarea acestui crez. Piteșteanul Nicolae Nic Petrescu este un astfel de om, pentru care nici vârsta înaintată, nici condiția fizică precară ori sacrificiile materiale inerente (căci totul costă în zilele noastre, nu?, inclusiv arta de dragul artei!) nu constituie piedici atunci când și-a propus atingerea unui obiectiv.
După ce la începutul anului 2013 și-a văzut realizat un ambițios plan – acela de a realiza monumentalul volum secund al antologiei Epigrama – floarea parfumată a literaturii. O antologie a epigramei românești (1900-1938) –, profesorul și epigramistul Nic Petrescu și-a propus aducerea la zi a operei, prin apariția celui de al treilea volum al antologiei, ce se încheie cu epigramiști abia ieșiți din adolescență (născuți în 1987).
Evident că o parte din elanul în muncă al seniorului de pe plaiuri argeșene se datorează faptului că l-au stimulat, cuvintele de apreciere la adresa antologiei ce i-au fost adresate de floarea epigramiștilor români, lucrarea având bucurându-se de largi ecouri în cele patru zări, inclusiv peste Ocean. Când Domnul Petrescu a ales materialul pentru florilegiul său, nu cantitatea a contat, ci calitatea, substanța epigramelor antologate (non multa, sed multum, cereau strămoșii noștri latini). Și, fără discuție, un rol însemnat în evaluarea trudnicului său demers l-a avut faptul că Domnia Sa, deși epigramist – deci implicat direct în procesul de creație –, s-a știut detașa de obiectul muncii sale, selectând creațiile „concurenților“ săi sine ira et studio, adică dovedindu-se imparțial cu colegii din țară din ale căror opere a preluat spre a le oferi cititorilor în paginile antologiei sale. Toate acestea încununează, pe drept cuvânt, truda istovitoarea depusă de Nicolae Nic Petrescu pentru ca volumul al doilea al antologiei să ajungă la cititori. De aceea, nici n-a constituit o surpriză pentru nimeni faptul că Liga Scriitorilor din România, prin intermediul Președintelui Al. Florin Țene, a premiat cartea, recunoscând în acest fel contribuția esențială a lui Nic Petrescu la scrierea unei pagini consistente din istoria literaturii.
Și iată că, acum, el vine înaintea noastră cu un nou volum, cel de al treilea, care, din punct de vedere cronologic, urmărește activitatea fecundă a epigramiștilor români născuți după 1938.
Realizarea unei antologii este o sarcină anevoios de îndeplinit; ea devine cu atât mai dificilă, cu cât conținutul îi este mai eterogen din punctul de vedere al valorii celor antologați, dar și cu cât vizează autori din generații diferite. Prezentul florilegiu epigramistic reunește între coperte creatori contemporani din categoria seniorilor, ce au atins trei sferturi de veac, dar și tinere speranțe, care au împlinit de curând douăzeci și cinci de ani.
Deoarece epigramiștii antologați în volumul acesta aparțin actualității, observăm mici diferențe față de cele anterioare: pe de o parte, epigramiștii din capitală sunt mult mai puțini raportați la autorii de catrene din restul țării; pe de altă parte, prezența femeilor în rândurile epigramiștilor este mult crescută, astfel că tot al șaselea nume aparține unei reprezentante a sexului frumos și... la fel de spiritual! Ca mândră clujeancă, nu mi-a scăpat nici faptul că cenaclul epigramiștilor din capitala Ardealului este extrem de bine reprezentat în antologia lui Nic Petrescu, astfel că (dacă nu mă înșel! și sper să nu mă înșel) nicio altă cetate culturală din România nu are înscrise în cuprinsul de la sfârșitul cărții atâtea personalități câte are Cluj-Napoca!
Epigrama – floarea parfumată a literaturii. O antologie a epigramei românești (1900-1938), în cel de al treilea volum al său, reunește peste două sute de autori de poezie umoristică (206 la o numărătoare exactă).
Nicolae Nic Petrescu (care, după cum descoperim în prezenta lucrare, are un tiz mai tânăr printre epigramiști) nu face o selecție partinică; este membru a Filialei Argeș al Ligii Scriitorilor din România, însă aceasta nu înseamnă că a acordat concetățenilor ori conjudețenilor săi privilegii; profesorul-epigramist nu este „sensibil“ nici la mode, nici „răsfățații“ presei de divertisment, de aceea nu va conferi avantaje vreunui epigramist pe simplul considerent că este considerat de „cineva“ cel mai valoros autor de catrene al generației sale, tot astfel cum Nic Petrescu nu va „ignora“ cu intenție pe vreun confrate pe motivul că, la un concurs ori altul, a urcat mai sus decât el pe podium ori a obținut mai multe premii. Profesorul de matematică piteștean, în alcătuirea antologiei sale, s-a folosit de un unic criteriu: valoarea materialelor scrise avute la dispoziție. Din acest motiv, de pildă, renumitul epigramist Mihai Cimpoi are alocat, în carte, spațiu pentru același număr de catrene ca și „junioara“ Petronela Roxana Frâncu, cea mai tânără autoare din volum. La fel, reputatului George Corbu i s-au oferit la fel de multe pagini ca lui Ion Cuzoic. Cei mai mulți autori de poeme umoristice în patru versuri sunt prezenți în antologie cu o pagină. Excepție fac epigramiștii cu mai multe pagini de creații selectate, pe care îi vom enumera exact în ordinea în care apar în volum, nedorind să stabilesc vreo ierarhie (amintesc faptul că antologistul a aranjat epigramiștii după anul nașterii și în ordine alfabetică): George Corbu Ionel Iacob Bencei, Mihai Teognoste, Gheorghe Suciu, Efim Tarlapan, Iulian Tănăsescu, Eugen Pop, Corin Bianu, Vasile Larco, Ion Berghia, Ene Veron, Sorin Finchelstein, Janet Nică, Constantin Tudorache, Ion Cuzoic, Ioan Frențescu, Dan-Viorel Norea (care volumele de poezie le semnează Dan Norea), Valeriu Cercel, Ionel Jecu, Doina Miclea, Gheorghe Păun, Nicolae Topor, Nicolae Bunduri, Ion Moraru, Ștefan-Cornel Rodean, Mircea Constanda, Viorel Martin, Ica Ungureanu, Vasile Vajoga, Viorica Voicescu, Ion Diviza, Alexandru Hanganu, Gheorghe Bâlici, Sorin Olaru, Ionuț Daniel Țucă. Există și epigramiști antologați cu doar două catrene: Ion Patriche, Elena Vădean, Ion Bolocan, Florina Rarău, Ioana Andrei, Ion Bahu, Mircea Roșa-Miro, Victor Târșoagă, Petru Ioan Gârda, Vasiel Toma, Dorina Șovre, Mariana Cârțână, Sabin Tomuleț, Ioan Fârte, Ioan Lazăr, Adi Sfinteș, Marius-Lucian Miclea, Mihai Gabriel Voinea; dar și cu trei: Hortensiu Aldea, Mihai Cimpoi, Aurel Ciocanu, Vasile B. Gădălin, Ion Scarlat, Dumitru Botar, Mihai Frunză, Ion Ghera, Eliada Scorțaru, Florea Florescu, Teodor Groza-Delacodru, Alexandru Jivan, Gheorghe Burdușel, Simion Gașpar, Eugen Sfichi, Dorin Mihai Lungescu, Aurelia Mariana Stoenescu, Elena Șerban, Petronela Roxana Frâncu.
Întrucât „Eterna Epigramă“ are un piedestal solid, la poalele căruia florile nu se ofilesc niciodată, grație energiilor creatoare neostoite ale „Satiriconiștilor“, îi voi aminti aici pe clujenii ce au captat, cu catrenele lor spumoase, atenția antologhistului Nicolae Nic Petrescu: Eugen Albu (președintele în funcție a Cenaclului „Satiricon“), Ionel Andrașoni, Gabriela Gențiana Groza, Mihai Teognoste, Aurel Buzgău, Vasile B. Gădălin, Iconița-Octavia Micu, Efim Tarlapan (căci acesta este, de acum, clujean exact în măsura în care este cetățean al Republicii Moldova!), Eugen Pop, Florina Rarău, Maria Bumbea, Eugen Coța, Vasile Larco, Gheorghe Funar (politicianul care nu se dezminte nici când scrie versuri cu șfichi!), Doina Miclea, Mircea Roșa-Miro, Gavril Moisa, Pwetru Ioan Gârda, Ștefan Muntenescu, Sabin Tomuleț, Marius-Lucian Miclea.
Epigrama – floarea parfumată a literaturii. O antologie a epigramei românești (1900-1938), Volumul III, adună la un loc dintre cele mai bijuterii în patru versuri care au fost publicate în anii din urmă. Pot doar să intuiesc cât de greu i-a fost profesorului Nicolae Nic Petrescu să aleagă catrenele cu care să ilustreze activitatea febrilă a epigramiștilor români; de aceea, la rândul meu, voi reproduce aleatoriu câteva mostre pe care le consider apte să descrețească oricând frunțile celor mai ursuzi cititori: „Unei artiste: „Vrăjit în patul nupţial,/ Cu arta ei l-a scos din minte,/ Că repeta un rol banal/ Jucat cu alţii înainte.“ (Gavril Moisa); „Medicală: Sunt un medic consacrat/ Şi pe mulţi i-am vindecat./ Pe-unii n-am putut – se ştie –/ Ca să-i vindec de... prostie“ (Viorica Bejenaru); „Unei soții aprige: De ziua ei i-a dăruit/ Bărbatul numai un chibrit/ Că doar atât îi mai lipsea,/ De explozivă ce era!“ (Corin Bianu); „Ţara nimănui?: Totul e zădărnicie,/ Mulţi ucid, corup sau fură./ La aşa democraţie/ Bună-ar fi... o dictatură.“ (Teodor Pracsiu); „Revederea cu colegii: De dimineaţă, un amic obscur,/ Mi-a spus încet, privind atent în jur:/ E imposibil să fi fost colegi/ Cu-aceste babe şi cu-aceşti moşnegi!“ (Luchi Tenenhaus); „Brutărie rurală: Pâinea-i bine rumenită/ Şi cu grijă ambalată./ Însă degustând din pită,/ Tare-mi pare... pipărată!“ (Eliada Scorțaru).
Cu siguranță că epigramiștii români au încă multe de spus, mai cu seamă că societatea noastră, în neputința ei funciară de a scăpa de racilele trecutului, dă naștere în fiecare clipă unor situații de râsuʼ-plânsuʼ… Iar piteșteanul Nicolae Nic Petrescu va, sunt convinsă, și în continuare pe fază, gata să-I prindă… în fapt… pe cei vinovați de… epigram!
Epigramistul piteștean Nic Petrescu nu mai are nevoie de recomandări. Ca antologhist, când a ales materialul pentru florilegiul său, nu cantitatea a contat, ci calitatea, substanța epigramelor antologate, iar un important în evaluarea muncii confraților săi l‑a avut faptul că s‑a dovedit imparțial cu colegii din țară din ale căror opere a preluat spre a le oferi cititorilor în paginile cărții. Volumul al III-lea al antologiei Epigrama – floarea parfumată a literaturii, din punct de vedere cronologic, urmărește activitatea fecundă a epigramiștilor români născuți după 1938.
Deoarece epigramiștii antologați în volumul acesta aparțin actualității, observăm mici diferențe față de cele anterioare: pe de o parte, epigramiștii din capitală sunt mult mai puțini raportați la autorii de catrene din restul țării – ca dovadă că piteșteanul nu crede în „provincialismul“ artei (concept vehiculat de creatorii din București); pe de altă parte, prezența femeilor este mult crescută, astfel că tot al șaselea nume aparține unei reprezentante a sexului frumos și... la fel de spiritual!
Întrucât „Eterna Epigramă“ are un piedestal solid la poalele căruia florile nu se ofilesc niciodată, grație energiilor creatoare neostoite ale „Satiriconiștilor“, îi voi aminti aici pe clujenii ce au captat, cu catrenele lor spumoase, atenția antologhistului Nic Petrescu și care apar în volumul al III-lea: Eugen Albu, Ionel Andrașoni, Gabriela Gențiana Groza, Mihai Teognoste, Aurel Buzgău, Vasile B. Gădălin, Iconița‑Octavia Micu, Efim Tarlapan, Eugen Pop, Florina Rarău, Maria Bumbea, Eugen Coța, Vasile Larco, Gheorghe Funar (politicianul care nu se dezminte nici când scrie versuri cu șfichi!), Doina Miclea, Mircea Roșa‑Miro, Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda, Gavril Neciu, Ștefan Muntenescu, Sabin Tomuleț, Marius‑Lucian Miclea.
Epigrama – floarea parfumată a literaturii. O antologie a epigramei românești (1938‑1987). Volumul III adună la un loc dintre cele mai reușite bijuterii în patru versuri care au fost publicate în anii din urmă. Cu siguranță că epigramiștii români au încă multe de spus, mai cu seamă că societatea noastră, în neputința ei funciară de a scăpa de racilele trecutului, dă naștere în fiecare clipă unor situații de râsuʼ‑plânsuʼ… Iar piteșteanul Nic Petrescu va fi, sunt convinsă, și în continuare pe fază, gata să‑i prindă… în fapt… pe cei vinovați de… epigramă!
Voichița Pălăcean-Vereș