Dor de dincolo
Cotidiana poveste
Suferind printre splendori,
Jumătate acute,
Sparg în sute culori
Florile tăcute.
Nu cânt șoapte de adio,
Nici triluri în noapte,
Ci iubirea ce adie
Sufletele toate.
Nici nu plec, când ea nu vine,
Stau înțepenit pe trepte,
Ca să vadă orișicine
Drumurile drepte.
Drumurile drepte,
Sufletele toate,
Florile tăcute
Fac cu veșnicia
Dor de foc,
Dor de este.
•
Dor de dincolo reprezintă debutul editorial al poetului Alexandru Maier.
Gherleanul, cunoscut în rândul intelectualilor locali, un împătimit al Cuvântului, frecventează de o vreme cenaclul literar găzduit cu generozitate de Casa de Cultură, însă abia acum a avut îndrăzneala de a oferi, prin intermediul acestor pagini îngemănate în volum, un crâmpei din sufletul său sensibil cititorilor înfometați de stihuri și emoție.
Poemele lui Alex Maier – în versuri sau proză – pătrund până în cele mai profund zone ale conștiinței, până în străfundurile inimii mișcate de toate formele sub care percepem dumnezeirea. De aceea nicio strofă nu ne va lăsa indiferenți, nu vom putea trece peste nicio pagină din carte fără se ne simțim vrăjiți, ori măcar ademeniți în universul unde toți suntem Don Quijote idealistul sau Dulcineea cea de neatins…
Voichița Pălăcean-Vereș