Un fluture, o floare, o albină / Un papillon, une fleur, une abeille

Un fluture, o floare, o albină / Un papillon, une fleur, une abeille
Autor: Ruxandra Benea
ISBN: 978-606-8529-15-8
Colecţia: Proză
Ruxandra Benea
Ruxandra Benea

POVESTIRI CE SURPRIND
SENSIBILITATEA CLIPEI

Acest volum al Ruxandrei Benea, membră a Ligii Scriitorilor, so­ţia regretatului scriitor Nicolae Benea, ne descoperă pe lângă talentul dân­sei de traducătoare, o prozatoare care în tex­tele sale surprinde amă­nun­­tele unor momente consistente şi em­ble­matice. Volumul cuprinde po­ves­tiri scurte, bine rotunjite, ade­vă­rate radiografii fine, concise, ale stăr­i­lor şi sentimentelor au­toa­rei faţă de întâmplări surprinse în substanţa cli­pei, dăruind citito­ru­lui o mică fenomenologie a speranţei şi a fru­mo­sului. Tatonarea obiec­tului şi a întâmplării asemenea obiectivului apara­tu­lui foto are o încordare tandră, o crispare elegiacă.

Volumul Un fluture, o floare, o albină, conţinând ade­vă­rate bi­ju­terii, şlefuite până la strălucirea mesajului, se deschide cu po­vestirea Baladă pentru Ancuţa, unde autoarea, cu sufletul ma­mei şi al dascălului, o cunoaşte pe Ancuţa, o fetiţă de cincispre­zece ani, „cu ochişorii negri, foar­te vioi”, într‑o excursie la cheile din apro­piere. Aceasta, într‑un grup de copii, se oferă a fi ghid. Te­merară, Ancuţa înfruntă vicisitudinile tra­seului turistic, dar şi via­ţa, ce nu‑i darnică cu ea, visând să ajungă cro­i­to­reasă într‑un oraş mare din apropiere. Aceeaşi problemă, a tinerilor nea­ju­toraţi, o găsim şi în schiţa Şi stelele plâng, precum şi în povestirea Şi brânduşele se ofilesc, nu‑i aşa?.

Autoarea, abordând teme aparent banale, curgător ine­fa­bile, prin fe­lul expunerii, a relatării ce degajă o duioasă ataşare faţă de personaje, îl face pe cititor să plonjeze în atmosfera copi­lă­riei, bucurându‑se totodată de expresivitatea textului literar.

Această carte ne dovedeşte că Ruxandra Benea este un în­zes­trat pro­­zator clasic şi un exponent al schiţelor paseiste ce sur­prind momente şi fapte existenţial edificatoare. Autoarea are un foar­te acut simţ al rea­lităţii, cu toate că în fiecare împrejurare re­la­tată ea găseşte şi o clipă ro­man­tică ce degajă nostalgie. Ferindu‑se, probabil, să nu cadă în ilus­tra­ti­vism, prozatoarea şi‑a concentrat aten­ţia tocmai asupra posibilităţii de a prinde natural şi firesc acest fluid al vieţii, în text, simţind prea bine că sch­iţa nu mai trăieşte din iluzii mimetice.

Observabilă este, întâi de toate, familiaritatea tonului şi na­tu­ra­leţea relatării, înzestrarea aceasta nu produce în text mari ilu­minări, dar fas­cicule de lumină ne dezvăluie, totuşi, cotloanele as­cunse ale sufletului uman pus în faţa unor întâmplări din care nu lipsesc animalele, plantele, insectele.

Citind cele nouăsprezece schiţe, mi‑am adus aminte de ceea ce spu­nea Emil Cioran: „Spiritul nu înaintează decât dacă are răb­­dare să se în­vârtească în loc, adică să aprofundeze... ”. Lucru pe care l‑am descoperit şi în acest volum de scurte povestiri ce imor­ta­lizează clipa, textele fiind tra­duse în franceză de însuşi autoarea lor.

Proza Ruxandrei Benea lasă să plutească peste lume re­sem­nare cal­dă, semn de mare fineţe epică, pe care autoarea ştie să o pună tot­dea­una în valoare simplu, fără ostentaţie.
 

Al. Florin ŢENE,

Membru corespondent

al Academiei Americană‑Română

Preşedinte al Ligii Scriitorilor Români

 

 

RÉCITS QUI SURPRENNENT
LA SENSIBILITÉ DE L’INSTANT

Ce volume de Ruxandra Benea, membre de la Ligue des Écrivains, la femme du feu écrivain Nicolae Benea, nous montre à part son talent de traductrice, une prosatrice qui dans ses textes surprend les dé­tails des moments consistants et emblématiques. Le volume contient des récits courts, harmonieux, de véritables radiographies fines, concises des états et des sentiments de l’écrivaine par rapport aux événements sur­pris dans la substance de l’instant, en donnant au lecteur une petite phé­noménologie de l’espoir et de la beauté. Le tâtonnement de l’objet et de l’événement, comme l’objectif de l’appareil photo, a une tension tendre, une crispation élégiaque.

Le volume Un papillon, une fleur, une abeille contenant de vé­ri­­tables bijoux, ciselés jusqu’au scintillement du message, commence par le récit Ballade pour Ancuţa, où l’écrivaine, à l’âme de mère et de pro­fesseur, connaît Ancuţa, une fillette de quinze ans, aux petits yeux noirs et vifs, pendant une excursion aux gorges des environs. Celle‑ci, dans un groupe d’enfants s’offre à être guide. Téméraire, Ancuţa affronte les vici­ssi­tudes du trajet touristique, ainsi que la vie qui n’est pas généreuse avec elle, en rêvant de devenir couturière dans une grande ville des en­vi­rons. Le meme problème, des pauvres enfants, nous le trouvons aussi dans le récit Les étoiles pleurent elles aussi ainsi que dans le récit Les safrans printaniers se fanent eux aussi, n’est‑ce pas?.

L’écrivaine en abordant des thèmes apparemment communs, cou­ramment ineffables, par la façon d’exposer, de raconter en déga­geant un attachement tendre pour les personnages, détermine le lecteur à plon­ger dans l’atmosphère de l’enfance, en bénéficiant en même temps de l’expressivité du texte littéraire.

Ce livre prouve que Ruxandra Benea est une prosatrice classique douée et une représentante des esquisses passéistes qui surprennent des mo­­ments et des faits édificateurs au point de vue exstential... L’écrivaine a un sens de la réalité très aigu, bien que dans chaque circonstance dé­crite elle trouve aussi un instant romantique qui dégage de la nostalgie. En évitant, probablement, de devenir illustrativiste, l’écrivaine a co­ncen­tré son attention justement sur la possibilité de saisir naturellement ce flu­ide de la vie, dans le texte, en sentant trop bien que l’esquisse ne vit plus d’illusions mimétiques.

Il faut observer, tout d’abord, la familiarité du ton et le naturel du récit. , ce don ne produit pas dans le texte de grandes illuminations, mais des fascicules lumineux nous dévoilent, pourtant, des recoins ca­chés de l’âme humaine, mise en présence des événements où il y a des ani­maus, des plantes, des insectes.

En lisant ces dix‑neuf esquisses je me suis rappelé ce que disait Emil Cioran: „L’ésprit avance seulement s’il a la patience de tourner sur place, c’est à dire d’approfondir. ” Chose que j’ai découverte dans ce vo­lume de récits courts, qui immortalisent l’instant, les textes étant tra­duits en français par leur auteur‑même. La prose de Ruxandra Benea laisse glisser au –dessus du monde une résignation tendre, signe d’une grande finesse épique, que l’auteur sait toujours mettre dans les valeurs simples, sans ostentation.

 

 

Al. Florin ŢENE

Membre corespondant

de l’Académie Américaine‑Roumaine

Président de la Liguedes Écrivains Roumains