Strop de rouă - povești

Strop de rouă - povești
Autor: Toader Ungureanu
ISBN: 978-606-93344-3-0
Colecţii: Carte pentru copii, Proză
Număr pagini: 99

Despre iubire și farmec
(În loc de prefață)

Printre iubitorii de literatură din județele Cluj și Suceava (adică printre îndrăgostiții de cuvântul scris din locul unde trăiește și din acela unde a văzut scriitorul lumina zilei), dar și din alte părți ale țării, Toader Ungureanu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Deși a debutat editorial după atingerea vârstei deplinei maturități, a reușit ca, în numai câțiva ani, să iasă în lume cu un număr semnificativ de volume purtându‑i semnătura.

Ajunsă în acest punct, mă simt datoare să fac o pre­ci­zare: Toader Ungureanu dovedește multă modestie când vine vorba de propria semnătură; a optat, de cele mai multe ori, să‑și pla­seze numele extrem de discret pe copertă (uneori fiind nevoie de atenție sporită spre a‑l zări!), de parcă în postura de autor s‑ar simți prea puțin important în raport cu cartea în sine, carte pe care a plăsmuit‑o în orele de tihnă ale serilor târzii sau în ră­coarea dimineților amirosind a rouă din sfârșiturile de săptă­mână liniștite.

Dragostea pentru scris, preocuparea constantă de a se pune la curent cu cele mai noi tendințe în literatură, deopotrivă cu activitatea de creație neobosită, lipsită de hiatusuri impor­tante, deopotrivă cu pofta sa de muncă, energia inepuizabilă și perseverența l‑au ajutat să abordeze genuri și specii literare diverse, în încer­carea de a demonstra că dorește nu doar afir­marea în plan lite­rar, ci și descoperirea formulei artistice care i se potrivește cel mai bine.

După o monografie dedicată spitalului orășenesc din localitatea unde își duce existența (Gherla), care i‑a dovedit calitățile de istoric și statistician, Toader Ungureanu a publicat cu perseverență, an după an, atât volume de poezie, cât și proză scurtă, science‑fiction, nuvele și romane. În anii rodnici, sau în aceia când muzele i‑au zâmbit mai ades, lui Toader Ungureanu i‑au ieșit de sub tipar mai multe cărți, precum este evident în lista pe care ne‑o pune la dispoziție în finalul acestei culegeri (Au mai apărut de același autor).

Prezentul volum, Strop de rouă…, constituie o sur­priză: autorul, de data aceasta, își încearcă pana abordând fan­tas­ticul de tip folcloric, scriind câteva povești, dedicate – după cum ne face cunoscut – „Prințesei Adriana“, nepoțica sa.

După un succint Cuvânt al autorului, volumul prezintă textul Draga bunicului, ce constituie un argument prin care Domnia Sa își justifică nevoia de alcătui această culegere de povești, ce poartă titluri memorabile: Prințul Strop‑de‑Rouă, Fluierașul fermecat și Prințul Dragon, Lebăda neagră.

Lecturând narațiunile născocite de Toader Ungureanu, constatăm, încă o dată, că el este un poet, indiferent ce ar scrie – versuri ori proză. De multe ori, ca și cititor, te trezești sedus de înșiruirea de vorbe ce curg molcom și mieros de pe buzele povestitorului, uitând că obiectivul tău, ca lector, este acela de a urmări firul narativ, evoluția personajelor, nu acela de a analiza metafore...

Din spirit ludic, scriitorul se „sustrage“ rolului de născo­citor al narațiunilor din volum, declarând că nu face altceva decât să repovestească „istorii“ auzite de la alții, pe când însuși fusese copil. Din același motiv, declară că aceste istorisiri fantastice sunt niște „minciuni“, fiindcă așa le numește bunica fetiței, soția sa. Întotdeauna, pentru cineva bine ancorat în realitate ficțiunea reprezintă o alunecare din planul concret, palpabil, așadar o deviație de la normal, sau, mai puțin delicat spus, ficțiunea este „neadevăr“, „minciună“. Asta nu se traduce în fapt prin respingere, dimpotrivă, apetența pentru narațiune este sporită, existând deja o convenție între scriitor și respectivul receptor al textului: „Știu că nu‑i adevărat ce‑mi spui, dar îmi place să te ascult!“. Oricum, pentru Toader Ungureanu exer­cițiul de a scrie aceste povești moderne este un joc, joc în care autorul se lasă atras de micuța Adriana (botezată după tatăl ei, unicul fiu al scriitorului, care își pune amprenta pe toate copertele cărților scrise de acesta, Adrian Ungureanu demonstrând vădit talent pentru artele vizuale), a cărei lume se învârte încă în jurul poveștilor și a bunicilor ce o însoțesc la plim­bare, îi supraveghează joaca sau îi veghează somnul profund, legă­nat de visele dulci specifice vârstei inocenței. Propriu‑zis, poveștile devin pentru autor o necesitate inerentă comunicării dintre sine și nepoțică, un canal prin intermediul căruia i se oferă posibili­tatea de a coborî în lumea copilăriei, în universul nevinovat guvernat de fetiță.

Modernitatea poveștilor lui Toader Ungureanu survine, pe de o parte, din prelucrarea unor motive sau teme din bas­mele populare (de pildă, motivul fluierului fermecat, al cuplului lip­sit de prunci, motivul celor trei fii de împărat, al apei cu virtuți magice, motivul flăcăului ce sare în ajutor celor în nevoie, ori temele căutării fericii veșnice, tema iubirii transformate în ură etc.), pe care le aduce în actualitate, îmbrăcându‑le în veșminte mai ușor de înțeles de către copiii din era computerelor, a televi­ziunii și a telefoniei mobile. Pe de altă parte, autorul conferă note de modernitate poveștilor din volum prin recurgerea la teh­nica povestirii în ramă. Astfel, narațiunea este prilejuită de plim­barea bunicului cu fetița în parc, de o incursiune pe malul la­cului sau de călătoria cu barca; ori ea este stimulată de cadrul ar­monios în care bunicii, pregătind nepoțica de culcare, au grijă să se declanșeze „butonul“ ce lasă povestea să treacă pragul din­spre imaginație către realitate, dinspre sufletul neobositului autor înspre afară, întru beneficiul imediat al copilei, pe care verva și volubilitatea naratorului o umplu de încântare.

Asemeni lui Ion Creangă, cel mai de seamă autor de bame culte din literatura română, Toader Ungureanu mânuiește cu abilitate dulcele grai moldovenesc pentru a‑și elabora poveștile. Plăcerea de a cuvânta a autorului, alături de talentul său de poet conferă paginilor din volum o atractivitate aparte. El creează un miraj în care, fără voie, cititorul se lasă atras irezistibil. Suspansul, în loc să se atenueze pe măsură ce textul evoluează, dimpotrivă, se accentuează, fiindcă eroii, pe măsură ce trec prin anumite probe, nu se apropie de deznodământ, ci se confruntă cu noi încercări, cu alte și alte personaje ce le stau în cale, în încercarea de a le zădărnici încercarea de a‑și vedea împlinit visul. Deoarece, fără urmă de îndoială, fiecare dintre eroii din narațiunile din această carte are un vis ce frizează poate utopia: ciobănașul umil dorește să scape de sărăcie, fiica de împărat ne­as­cultătoare și răsfățată vrea să găsească fericirea prin împlinirea iu­birii sale neașteptate față de zmeu, cuplul împărătesc, ajuns la bătrânețe, vi­sează să li se nască un fiu, fiindcă acesta este singurul lucru ce le lipsește.

Tot așa cum se petrec lucrurile în universul lui Creangă, observăm că eroii concepuți de Toader Ungureanu pendulează între planul fantastic și planul real, astfel că, în fond, împărații sunt niște gospodari mai rostuiți, iar împărățiile lor sunt aidoma comunităților întâlnite în lo­calități mici din zilele noastre. Evident, personajele de basm create de autor au și trăsături magice: dragonul mănâncă oi și oameni, ciobănașul domină universul când cântă din fluier, trans­formând totul după voia sa, el căpătând astfel puteri si­milare cu cele ale personajului mitologic Pan, zeul pădurilor, al cărui nai vrăjit avea puteri absolut incredibile.

Personajele din poveștile lui Toader Ungureanu dove­desc trăsături comune: cele născute în bogăție se definesc prin orgoliu exacerbat, egoism, răutate, duplicitate, sete de mărire și îm­bo­gățire, în timp ce personajele ce au atins prin truda lor pros­peritatea dovedesc calități alese, precum: curaj, determinare, per­severență, altruism, indiferență față de bunurile materiale, do­rința de a se împlini spiritual în primul rând. Observăm, în felul acesta, o apropiere subtilă realizată de autor între eroii săi și persoane din realitate: împărații, prințesele răsfățate, dragonii sunt asimilabili clasei politicienilor, în vreme ce curtenii ori ciobănașul și mama sa amintesc de cei mulți, de electoratul derutat și mereu manipulat de către oamenii politici…

Volumul de povești Strop de rouă…stropul de rouă fiind metafora ce denumește vârsta inocentă a primei copilării, dar el devenind și numele copilului îndelungat așteptat în jurul căruia se țese narațiunea din prima poveste – constituie dovada unei profunde iubiri, aceea a autorului față de nepoțica sa și, prin extensie, mărturia iubirii oricăror bunici față de nepoți, dar și prilejul pentru prozator de a născoci o lume plină de farmec, unde orice este posibil, unde orice vis poate căpăta viață. O lume magică, în care fiecare om, indiferent de vârstă, se poate regăsi în notele sale definitorii, căci dragostea necondiționată deschide poarta tuturor posibilităților.

Voichița PĂLĂCEAN‑VEREȘ