Frumosul necunoscut!...
(sau rostul unei zile noi)

Ori de câte ori îmi cad în mână paginile scrise de cineva necu­noscut ca scriitor îmi vine în minte aceeaşi întrebare: „De ce?... de ce aş mai citi şi asta?...”. Şi totuşi încep să citesc. E transa ispitei de a vedea „ce?...” şi „cum?...”,... e pură curiozitate.

Aşa s‑a întâmplat şi cu manuscrisul Nadiei Urian. Am avut la început imboldul politeţii şi al generozităţii de a nu‑i refuza rugămintea sfioasă, aceea de a mă uita peste paginile pe care le‑a scris,... dar şi multă curiozitate.

Din acea clipă până acum, când scriu aceste rânduri, stările s‑au schimbat. S‑a făcut lumină în bâjbâiala mea. Îmi place cum scrie!... Îmi place şi ce scrie!... Dincolo de canoane critico‑stilistice ori îmbrânceli generaţioniste..., dincolo de autopsia rece a scriiturii care poate scoate la iveală „boli grave”.

De aici, de la umbra locului comun al cititorului constat că siesta lecturii cărţii sale e una plăcută..., una deloc împovărătoare. Motivul?... Nadia Urian povesteşte foarte frumos şi cu tâlc, „voroveşte” (uitând că e şcolită!) precum în târgurile bistriţene ori în staţiile de autobuz ale satelor de munte, mai mereu puse la loc de taifas, în „centru”... adică în faţa Birtului şi Alimentarei săteşti. E firească şi naturală!... Calităţi din ce în ce mai greu de găsit pe raf­turile doldora de produse tot mai sofisticate ale ofertei literare „la zi”.

E o lectură vie!... Încercaţi‑o!... Ca pe frumosul necunoscut al unei zile noi din viaţa noastră. Sunt convins că seara la culcare, între cântecul de greier al odihnei şi „contabilitatea faptelor tre­cute‑ale zilei” măcar o imagine din lectură poveştilor Nadiei Urian vi se va insinua plăcut în stările sufletului. Or asta... – mă­car asta!... – nu e deloc puţin. Credeţi‑mă!

Sorin Gârjan,
Scriitor
(Membru al Uniunii Scriitorilor din România)