Printre întrebări și adevăruri

Printre întrebări și adevăruri
Autor: Aurel Botezan
ISBN: 978-606-93344-8-5
Colecţia: Memorii
Număr pagini: 108
Aurel Botezan
Aurel Botezan

DIN ÎNSEMNĂRILE UNUI MAGISTRAT

Cartea D‑lui ex‑procuror Aurel Botezan redă cu destulă fidelitate un set de evenimente petrecute în aşa‑zisa epo­că „comunistă”, pentru că, în realitate, ea n‑a existat. Autorul ne pre­zintă, cu lux de amănunte, oameni, eve­ni­mente, locuri dintr‑o zonă mult discutată încă de la începutul vea­cului al XX‑lea. Zona res­pec­tivă a început să fie cercetată de lingvişti, folclorişti, sociologi etc.

În perioada la care ne referim, ca de altfel în toate zonele ţării erau repartizaţi activişti care se evidenţiau doar prin originea socială sau şi prin loialitate, fără o pregătire specială într‑un anumit domeniu. Iată cum îi caracterizează A. Botezan: „Eu am cunoscut activişti care‑şi ştiau limitele, erau conştienţi de fap­tul că au de‑a face cu intelectuali cu o pregătire superioară lor, du­pă cum, unii se făceau de râs, erau agramaţi, încât, în şedinţele de ana­liză a activităţii, la care participau, ne dădeam coate, făceam eforturi să răbdăm până la terminarea şedinţelor goliciunea cuvântărilor în afara problemelor juridice specifice” (p. 5‑6). A. Botezan este de acord că şi fostul regim „se folosea de oamenii capabili”, însă, pe de altă parte, era convins că „promovarea numai pe criterii profesionale era aproape imposibilă” (p. 7). În partea introductivă autorul prezentei cărţi face o binevenită com­paraţie între politic şi vinovat: „Politicul este mereu «in­teresat», ca şi vinovatul: primul să domine, cel de‑al doilea să se disculpe; dar politicul mai vrea ceva: să dezbine; nu există POLITIC şi vinovat fără INTERES.” (p. 9). De aceea, „POLITICUL exercită pre­siune asupra Justiţiei prin legi strâmbe, care pot deveni ne­drepte, prin legi cu prevederi ambigui, impuse prin corpul legiuitor de slabă calitate sau aservit...” (p. 9).

Referitor la pregătirea actuală a juriştilor, A. Botezan con­sideră că „«Superproducţia» de absolvenţi, nu numai în domeniul Dreptului, preponderent în învăţământul particular, contra cost, nu sti­mulează competiţia...” (p. 10). În altă ordine de idei se arată că „După anul 1990, Legislativul, Executivul, dar şi ministerele, au recrutat personal din generaţiile tinere de absolvenţi (...)”, care „este greu să‑i numim specialişti, dar aceştia pregătesc proiectele de legi şi alte acte normative...” (p. 10). În orice domeniu este necesară o anumită perioadă de stagiu, de rodaj, cu atât mai mult când este vorba de legi pe care le dorim cât mai bune şi de lungă durată.

După cum au relevat şi alţii „Munţii Poiana Ruscă... Zonă fru­moasă, care păstrează tradiţii seculare; pădurenii... Zona Pădurenilor, o lume aparte...” (p. 18) „Lipsa apei i‑a silit pe pă­dureni să monteze la toate streşinile construcţiilor jgheaburi, prin care colectau apa de ploaie în bazine…” (p. 21). Un caz similar am în­tâlnit în Carcaliu din Dobrogea.

În povestirea Bucuria viţeilor, autorul descrie cu fineţe fap­tele din perioada când era interzisă prin lege sacrificarea viţeilor, pre­cum şi a predării cotei de lapte de stat în zona Teliuc, Cinciş, când unele persoane care nu respectau legea puteau fi condamnate. Atunci, când un animal era sacrificat în afara abatoarelor, pro­prietarul animalului era considerat infractor şi condamnat. „Cel con­­damnat era obligat şi la plata unei despăgubiri către stat egală cu va­loarea animalelor tăiate” (p. 26). Iată ce recunoaşte A. Botezan despre actul respectiv: „Spre ruşinea mea, nu am sesizat, în acele perioade, caracterul cu totul nedrept al acelui act nor­mativ” (p. 26). După cum este cunoscut, acei viţei mergeau la ex­port. A. Botezan critică, acum, legile de atunci cu privire la apro­vi­zionarea populaţiei cu alimente. Actele normative din perioada 1981‑1983 care vizau agricultura „toate aveau prevederi con­strân­gă­toare” pentru populaţia rurală şi urbană (p. 31).

În povestea Johann autorul descrie cum un şofer a fost cer­cetat pentru simplul fapt că a dus nişte ţărani, care stăteau cu ba­gajele în drum, până în satul lor, o distanţă mică. Or, „Articolul 17 din Codul penal defineşte infracţiunea, arătând, printre altele, că fapta trebuie să prezinte pericol social” (p. 35). Pe Johann „eu l‑am absolvit de orice sancţiune...”. „Am fost şi rămân convins că Johann nu merita o pedeapsă” (p. 36).

Este interesantă întâlnirea cu o persoană cu tulburări psi­hice despre care nimeni nu a luat măsuri de protecţie, considerate de autor fapte condamnabile. Pe aceeaşi linie autorul condamnă fa­miliile tinere care nu ştiu să‑şi educe copiii sau care, din co­moditate, nu se ocupă îndeajuns de propriii lor copii. A se vedea, în acest sens, Nu mai vin la voi! (p. 41‑43).

În povestirea Alcool şi nesocotinţă relatează o situaţie a unei persoane în stare de ebrietate. Din dorinţa de răzbunare s‑au făcut scrum lucrurile dintr‑o cameră şi putea în pericol întreg blocul. Soţia l‑a părăsit de mai multe ori din cauza beţiei, luându‑şi copiii şi plecând la părinţi. „Fără îndoială, focul intenţionat este fapta unui om bolnav, exclu­zând vârsta copilăriei; tot aşa, alcoolicul este şi el un om bolnav” (p. 46). Concluzia lui A. Botezan este justă cu privire la „Copiii concepuţi în stare de e­bri­e­tate, pe fondul alcoolismului, mama care‑l purta în pântece supusă unei stări permanente de teamă şi violenţă”, produsul concepţiei putea fi un neisprăvit, dar nu copilul este „vinovat de starea lui de sănătate” (p. 47).

În Inginerul pădure, tragicul destin, autorul descrie situaţia din zona Hunedoarei şi Văii Jiului, unde an de an aveau loc ac­ci­dente de muncă, soldate cu morţi, cu vătămări corporale. În cazul de faţă, cârligul unei macarale l‑a omorât pe inginer, despre care au­torul conchide: „Cu toate nerespectările de lege, care s‑au comis, poate fi vorba şi de destin?, de «ceva», care nouă ne scapă? Probabil că viaţa nu‑i făcută după vrerea şi închipuirea noastră…” (p. 52). În alt loc se descrie cum un muncitor şi‑a pus capăt zilelor, aruncându‑se în oala cu metal topit, din care într‑o clipită s‑a ridicat un norişor de abur (p. 82). Autorul le numeşte „Drame umane, în­chise între coperţile unor dosare reci şi nepăsătoare...” (p. 83).

Şi decretului nr. 770/1966, prin care se reglementa în­tre­ru­perea cursului sarcinii îi este dedicată o povestire, în care „Medi­cii de specialitate îşi spuneau opinia în funcţie de literatura şi prac­tica medicală, de cazuistica medicală, de experienţa lor” etc. A. Botezan îşi aminteşte: „Parcă văd şi acum starea unor femei că­rora li se respingeau cererile care aveau ca temei cauze de ordin me­dical!” (p. 54). Autorul, prezent la discutarea cazurilor men­ţio­nate recunoaşte că nu s‑a amestecat în problemele de ordin me­dical. Criticând ordinul în discuţie, autorul povestirii susţine că acesta „golea de conţinut legea” (p. 57).

Povestirea cu titlu şugubăţ, din trei silabe PUFU VA..., care reprezintă restul unui text ce a contribuit la descoperirea unui cri­minal care şi‑a aruncat victima în râul Cerna.

În Evadatul se prezintă istoria unui tânăr care fusese con­damnat pentru delapidare. Pentru buna comportare a fost scos la muncă pe şantier, unde, profitând de încrederea gardienilor, pre­cum şi de neatenţia lor, a evadat. A profitat şi de încrederea unui cioban, s‑a angajat la coasă şi la alte lucrări, însă până la urmă, uitând că este evadat şi urmărit s‑a autodepistat, i s‑au pus cătuşele şi dus din nou la detenţie.

Un alt caz reprezintă o femeie atacată de soţul ei cu to­porul, însă graţie acţiunii urgente a medicilor, precum şi a au­to­rului acestei povestiri, femeia a fost salvată de la moarte, iar după ce s‑a însănătoşit a venit să‑i mulţumească procurorului, unul dintre salvatori.

În Bestia se relatează cum, datorită lipsei de educaţie, pre­cum şi consumului exagerat de alcool, unii oameni îşi pierd cum­pătul, săvârşesc fapte improbabile şi ajung la închisoare. În cazul de faţă, procurorul, deşi avocatul era fostul lui profesor, Constantin Stegăroiu, a reuşit ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare (p. 80). Inculpatul a fost mare bestie.

Pe autor îl preocupă mult rolul familiei în educarea tine­re­lor vlăstare, care lipseşte cu desăvârşire în familiile dezor­ganizate. A se vedea Micul hoţ de biciclete (p. 84‑86), După 23 August 1981 (p. 87‑93), evenimente publicate sub denumirea Acţiunea Autobuzul abia în 2004.

Autorul concluzionează „conducerea Partid – Stat nu pu­tea accepta publicitatea unui proces penal (...) pentru că un ase­me­nea caz (...) punea în evidenţă dorinţa unor tineri de a pleca din ţară, ceea ce nu se «cuvenea»” (p. 92).

Câte situaţii, întâmplări nu se petrec zilnic în jurul nostru. „Fiecare «eveniment» este un «caz», de ce să considerăm «minor» un caz de moarte accidentală ori o sinucidere?” (p. 97) Unui tânăr, în toiul petrecerii, o bucată de carne i s‑a oprit în gât şi s‑a sufocat, un altul a băut prea mult de Paşti şi a decedat şi multe alte cazuri.

Cartea magistratului trebuie citită cu atenţie de un cerc larg de cititori, de oameni de rând, de jurişti, de medici, de cei de la organele de ordine etc. Multiplele cazuri prezentate, uneori suc­cint, pot servi ca lecţii de învăţătură.

Onufrie Vinţeler