Povestiri, istorii și amintiri din Beliș și Călățele

Povestiri, istorii și amintiri din Beliș și Călățele
Autor: Gheorghe Oneț
ISBN: 978-606-93344-1-6
Colecţia: Memorii
Număr pagini: 216

UN POVESTITOR ÎNNĂSCUT:
Gheorghe ONEȚ

De-a lungul a aproape patru decenii, mi-a fost dat să descopăr și să propun editurilor: autori, documente, confesiuni aparținând unor condeieri nativi, veritabili cronicari ai vieții unor ținuturi, sau regiuni istorice, cum e cazul sacrului spațiu al Munților Apuseni și al acestui volum de literatură memorialistică – Povestiri, istorii și amintiri din Beliș și Călățele de Gheorghe Oneț. Ele­men­tele narative, simbolurile „moțești“, autenticitatea unor „spo­ve­danii“ esențiale ne reamintesc de soarta Amintirilor colonelului Locusteanu, „autenticul scriitor“ descoperit și impus de Camil Petrescu.

Domnul Gheorghe Oneț a devenit un caz cu totul special, apre­ciabil, valoros, prin ispita sa îndelungată de a trece oralitatea vie în „cronici scrise“, viața în document (și mărturie), iar pri­et­enii, cunoscuții, chiar sătenii (concetățenii) săi, vecinii în personaje li­terare și în istorie trăită. Încă din tinerețe – iată un detaliu de seamă! –, acest povestitor nativ a făcut însemnări, note, scurte jur­nale ale unor fapte, întâmplări, evenimente pe care le-a trăit; și însuși acest volum reprezintă o a treia variantă a istorisirilor și amin­tirilor surprinse de condeiul său. Sau, cum numește el, cu o ex­presie latină a vieții și spirtului pragmatic, de gospodar (tâmplar, dul­gher, constructor de case): „o punere în operă“ – o „a treia pu­nere în operă“ a aceste cărți și a faptelor și istoriilor specifice spa­țiului Apusenilor.

Împătimit cititor de cronici vechi, pomelnice, dar și al psal­milor davidici, al pildelor din Evanghelii, fiind un creștin plin de râvnă, Domnul Gheorghe Oneț nu preferă spovedania (confe­siu­nea) la persoana I, ci se introduce pe sine – cu o detașare cu­minte, aproape protejându-se (ferindu-se!) de un păcat încă neștiut, la persoana a III-a. Astfel, va fi găsit, în cronotopii istorisirii, el (ca autor și personaj), în sintagme ca: „Gheorghe a avut mai mulți învățători, din pricina războiului“; „Gheorghe a găsit o slujbă, la Barajul Tarnița“, „Gheorghe a terminat liceului și a reușit să-și ia bacalaureatul“ etc. Sunt acestea expresii care micșorează „mândria“ (trufia) confesiunii unui creștin, adâncit în înțelepciunile Cărții Sfinte (atenuează orgoliul Autorului atotștiutor, despre care s-a spus, în istorie, că se pune în Operă în locul Bunului Dumnezeu!...).

Povestirile, întâmplările, amintirile Dlui Gheorghe Oneț sunt așezate pe capitole și subcapitole, transformând substanța vo­lu­mului într-un „roman istoric“, întins desfășurat și complex!... Fap­tele sunt reale, cu personaje reale și cu nume reale, structurate, edificate asemenea cărămizilor într-un zid, în Marea Memorie a Trecutului. Astfel sunt: „Clipe de neuitat, din tinerețe“, „Mitrea lui Pogan“ (erou pilduitor, în ale cărui întâmplări întâlnim și o variantă vestită din Nastratin Hogea al lui Anton Pann, în care ni se relevă pilda plină de învățătură a hainelor, care sunt mai impor­tan­te decât persoana și trebuie invitate, și ele, la masă!...). Sau ca­pitolul dedicat Întâmplărilor din armată (în Siliștea-Gumești, satul lui Marin Preda; apoi, lângă Curtea de Argeș). Capitolul în­chinat istoriei familiei, soției Paulina, suferințelor ei cumplite, și fiu­lui unic Ionel; amintiri despre munci și meserii, îndeletniciri spe­cifice vieții „moților“ sau „mocanilor“; ori Despre mari șan­tiere și mii de oameni, la lucru, în care autorul nostru pomenește, nu fără nostalgie, „marele număr de slujbe, posturi, încadrări în muncă“ și ridicarea unor fabrici, hidrocentrale, străzi, exploatarea au­rului și lemnului – „aurul verde“, a altor „amplasamente in­dus­triale“ și chiar „turistice“, evidnețiindu-se „cel mai mare număr de salariați nu numai din Apuseni, ci și din Ardeal, Crișana, Banat, din toată istoria României“!... Și, desigur, deplângând, azi, auste­ri­tatea prezentului postcomunist.

Ca autor (povestitor), Gheorghe Oneț restituie cititorilor „fapte și amintiri“, „întâmplări“, „snoave și glume, de altă­dată“, vorbind despre nunți, clăci, petreceri, șezători și alte eve­ni­mente și activități culturale specifice lumii satului, amintind de cân­tăreți, tarafuri (și taragotiști, unii azi dispăruți), despre corul din Călățele; aduce în atenție obiceiuri, ceremonii, coruri religioase, dansuri, jocuri, hore; mai mult decât atât, cartea are o secțiune de­dicată culegerii de folclor (specific Crăciunului și Anul Nou); toate acestea îl transformă pe Gheorghe Oneț în cronicar al me­moriei colective din arealul nașterii, copilăriei, adolescenței și tine­reții sale – zona Beliș – Călățele, vorbind și de localități precum: Huedin, Sâncrai, Mănăstireni, de Băișoara, Mărișel (cu faima sa de „cea mai mare, întinsă și muntoasă comună a României“), dar și de Poiana Horea, Muntele Găina, Albac, Abrud, Câmpeni, Poiana Negri­leasa – „a Narciselor“), de Bucium-Sașa (a lui Ion Agâr­biceanu), de Vidra lui Avram Iancu și de „labirintul de păduri“ care i-a apărat, întotdeauna, pe moți de „răutățile Istoriei“.

Cartea aduce în atenție cronici, rămase în manuscris, „po­melnice“, „registre bisericești“ cuprinzând nașterile copiilor și „ple­carea la Dumnezeu a creștinilor“, condici și cronice – și toate acestea înalță autenticitatea și realismul acestei cărți, pul­sând de experiențe, fapte istorice, prosperitate sau austeritate; și înțe­lepciune amestecată cu trăirea adevărată – esențe creștine.

Domnul Gheorghe Oneț este un fervent patriot, căutând „do­cumente și urme reale“ ale Trecutului, vizitând „drumurile lui Horea“ și „cărările Iancului“, ale „tribunilor“ și „prefecților“ săi, ale Pelaghiei Roșu, „eroina moților“!... El stă de vorbă, iscodind oameni vârstnici, uitați de vreme, și reface, cu pasul, „cărările tăi­nuite“ ale lui Horea, prin Beliș – Călățele – Aleșd – Bihor spre Viena. Alături de acestea, unele adevăruri locale, mai puțin cu­nos­cute, fac ca acest volum, Povestiri, istorii și amintiri din Beliș și Călățele, să fie, în fața cititorilor, o apariție editorială pitorească și memorabilă.

Amestecul de seriozitate, umor, ironie (autorul face de mul­te ori apel la hazul de necaz) și, uneori, amărăciune creează far­mecul acestei cărți de excepție. Elemente ale unei civilizații mo­țești a lemnului (cu produse excepționale, finisate, vestite: roți, bu­toaie, buți, căruțe, vedre, războaie de țesut, stâlpi pentru case – ajunse familiare tuturor românilor – se reîntipăresc, constant, în me­moria noastră. Nu în ultimul rând, amintirile din cele două răz­boaie mondiale, de la cei ce au fost pe front, cartea prezentând: ple­carea soldaților, care legau de degetele fetelor un fir de ață – simbol al inelului de logodnă, gest prin care ele deveneau „promise“, aștep­tându-i și păstrându-și virginitatea; apoi, aflăm cum bărbați și femei din Beliș, Călățele și alte sate, după 1947, porneau de acasă, spre Banat sau Bărăgan, la cules de grâu și porumb, pentru a se întoarce cu sacii plini de cerealele necesare traiului de peste an.

 

*

 

Un personaj important al volumului Povestiri, istorii și amintiri din Beliș și Călățele al lui Gheorghe Oneț este fiul său, Ionel, format și educat în Clujul universitar, care face parte din prima generație a Liceului de Informatică (1971-1974) din Cluj-Napoca, ajungând apoi specialist reputat, lingvist, într-o limbă inter­națională – Esperanto. Invitat să țină conferințe la University of Berkeley – California (de către un legendar pionier, de origine ro­mână, al acestei creații geniale ale lui Zamenhof, Doamna Georgeta Harabagiu), Ionel Oneț nu a mai revenit în Patrie, decât după Revoluția din Decembrie 1989, pricinuind, astfel, un dor nesfârșit maicii sale și o îndelungată suferință, nu numai morală. Ionel s-a realizat plenar, fiind unul dintre Directorii Ligii Nord-Americane de Esperanto, până în 1998, când a fost transferat la Rotterdam – Olanda, ca Manager general al Universal Esperanto Asocio, devenind și organizator-comisar de simpozioane și con­gre­se anuale, ceea ce îi dă prilejul de a călători, astfel, prin toată lumea.

Ionel Oneț a tradus mult, făcând servicii excepționale artei și culturii românești. Iată câteva dintre traducerile (și alte apor­turi științifice) ale sale: Rumanaj poemoj (1990), 4 volume, Aforismoy kaj tekstoj de Constantin Brancusi (1994), Urmuz – Pagay Bizaraj (1998), Tristan Tzara – sep manifestoy Dada (2001), El la plumo de la Regino Rumana (Elisabeta) (2002), Documente esperanto (5 volume în română, 2002), Gellu Naum – L’ekzacto de l’ombra (2003), Mircea Eliade – Maitreyi (2005) – toate acestea văzând lumina tiparului la Editura EL DONEJO BERO, University Berkeley – California; apoi Regino Jokasta (Edition „Fonto“, Rio de Janeire, Brazilia, 2004), Dicționar (posvorarro) Esperanto-Rumana, Kaj Rumano-Esperanto, Ed. Dacia XXI Educațional (Cluj-Napoca, 2005) etc.

Cartea Povestiri, istorii și amintiri din Beliș și Călățele scrisă de Domnul Gheorghe Oneț este, prin urmare, consecința unei îndatoriri, însă și un omagiu adus înaintașilor săi, familiei sale, ră­posatei soții Paulina, precum și nevestei actuale, Rodica, fiului Ionel, dar și numeroșilor prieteni, colegi, colaboratori, consăteni; volumul este, deopotrivă, și un omagiu adus tuturor personajelor, „muncilor și zilelor“ din spațiul magic al Munților Apuseni – toate acestea având un loc special în inima autorului.

 

Cluj-Napoca, noiembrie 2012

 

 

Constantin Zărnescu