Deceniul lui Fangio

Deceniul lui Fangio
Autor: Nicolae Cosmescu
ISBN: 978-606-8529-10-3
Colecţia: Eseu
Număr pagini: 150

Deceniul lui Fangio deschide... deceniul lui Cosmescu

 

În calitate de posesor de permis de conducere auto, lipsindu‑mi însă calitățile indispensabile spre a deveni conducător auto, nu pot decât să mă recunosc de‑a dreptul intimidată de orice as al volanului. Iar atunci când am înainte un volum precum Deceniul lui Fangio, nu pot mărturisi alte sentimente decât adânca recunoștință față de aceia care au făcut din sportul pe circuite mai mult decât o dovadă de abilitate ori măiestrie, ridicând competițiile de Formula 1 la nivel de artă. Pentru pasionații de automobilism, inginerul și conducătorul Nicolae Cosmescu nu are ne­voie de nicio recomandare, câștigându‑și pe drept cuvânt un binemeritat loc printre campionii acestei ramuri sportive, dar și printre cronicarii competițiilor de gen.

L‑am cunoscut pe scriitorul piteștean Nicolae Cosmescu grație pre­cedentei sale cărți, Destine de campioni, lucrare premiată de Liga Scriitorilor din România datorită competenței cu care a fost scrisă și a bogăției informațiilor oferite publicului cititor. Dar Nicolae Cosmescu este, înainte de toate, un animator cultural: suflet al ma­ni­fes­tărilor literar‑artistice desfășurate sub umbrela Filialei Argeș a LSR, Domnia Sa este acela care, cu modestie, aduce în atenția ci­ti­to­ri­lor din cele patru zări creațiile concetățenilor săi (și nu doar ale lor!), iar eu în această calitate l‑am cunoscut pe inimosul piteștean.

De acea pot spune, fără a exagera, că Deceniul lui Fangio re­pre­­zintă o plăcută surpriză. Pe de o parte, datorită faptului că Nicolae Cosmescu reușește să învie o eră demult apusă, să‑i dea culoare și să ne atragă pe noi, cititorii, în interiorul vieții eroilor sportului pe patru roți. Pe de altă parte, stilul particular al lui Nicolae Cosmescu – un adevărat artist al cuvântului! – vrăjește efectiv, încât uiți că ai în mână nu o carte de ficțiune, ci una de istorie a automobilismului!

Scriitorul și‑a propus să aducă în atenția noastră primul deceniu din istoria Formulei 1. Lucrarea devine, astfel, prima dintr‑o ambițioasă serie proiectată de Nicolae Cosmescu, ce intenționează să adune în câte un volum toate micile istorii ce au marcat fiecare de­cadă din palpitanta existență a formulei regină. „Deceniul” început în 1950, când Federația Internațională de Automobilism a decis insti­tu­i­rea, pentru mașinile de Formula 1, a Campionatului Mondial al Conducătorilor, a fost botezat de Nicolae Cosmescu „al lui Fangio”, în­trucât legendarul argentinian Juan Manuel Fangio – incredibil de talentat, dar și incredibil de norocos! – a fost cel mai titrat piloții de monoplas din deceniul al șaselea al secolului trecut.

Trimis de Juan Peron în Europa pentru a‑și reprezenta țara na­tală, Argentina, și pentru a vorbi celor de pe vechiul continent de­spre lu­mina adusă de revoluția populară, Fangio ajunge, datorită unui ne­fericit șir de accidente tragice suferite de team‑ul lombard, com­po­nent al echipei de la Alfa Romeo exact în perioada reconstrucției sale. Entu­zias­mul și curajul sud‑americanului, adăugate la ambiția și ex­periența veteranului Farina au fost ingredientele necesare pentru ca neobosiții constructori să‑și regăsească inspirația și puterea de muncă, iar acestea îl vor propulsa aproape instantaneu pe Juan Manuel Fangio în fruntea clasamentelor. De altfel, el a fost cel care, dintr‑o coincidență, a purtat pentru întâia oară numărul 1 la Silverstone, la cea dintâi ediție a curselor desfășurate aici.

Cartea Deceniul lui Fangio este structurată pe unsprezece ca­pi­tole, fiind închinat câte unul fiecărui an din „deceniul” 1950‑1960. Înainte de materialul propriu‑zis al lucrării, în Dreptul la istorie, un suc­cint cuvânt înainte, Nicolae Cosmescu își justifică demersul scrii­to­ricesc. În Aide memoire‑ul din final, autor sintetizează carierele ce­lor care, în perioada supusă analizei, au reușit să urce pe cea mai înal­tă treaptă în com­petițiile desfășurate sub emblema Campionatului Mondial al pi­lo­ți­lor. Fiecare capitol al cărții se ar­ti­culează din cinci‑zece subcapitole, ce înfățișează pagini din istoria palpitantă a sportului pe patru roți.

Deceniul lui Fangio este un omagiu adus tuturor celor ce au con­­­­tribuit, într‑un fel sau altul, la faima competițiilor de Formula 1. În cen­tru se găsesc, evident, piloții – tineri neîmblânziți, plini de vise, neîn­fri­cați, care sunt dispuși de orice sacrificiu spre a‑și satis­fa­ce pasiunea –, iar în jurul lor gravitează constructorii de automobile, in­ginerii, me­ca­ni­cii, patronii echipelor, la fel fanii și, mai cu seamă, fanele (soții ori doar iubite). Nicolae Cosmescu vorbește despre eta­pa romantică, puțin mer­can­­tilă a întrecerilor de Formula 1. Era o pe­ri­oadă în care membrii echi­pelor concurente aveau relații amicale, pe­treceau împreună în timpul liber și tot împreună acceptau omagiile pu­blicului încântat de prestațiile lor, fie că la ultima cursă câștigaseră un trofeu sau fuseseră siliți să aban­do­­neze din motive tehnice. „De­ce­niul lui Fangio” era romantic și din punc­­tul de vedere al riscurilor asumate: lipsiți de echipamente de pro­tec­ție, piloții mono­plasurilor erau extrem de vulnerabili la accidente; multe ca­­riere au sfâ­rșit tragic îna­inte de triumfaluri focuri de artificii marcând cli­pa de glo­rie, nu­me­roși tineri și‑au văzut destinul frânt odată cu mo­men­tul de nea­ten­ție ce i‑a condus către un handicap major. În felul aces­ta, putem afir­ma că piloții de Formula 1 erau adevărați eroi ai pistei. Însă nici pu­blicului nu îi era asigurată, în acea perioadă, securitatea: uneori, îm­­preună cu neîn­fri­ca­tul competitor, plecau în lumea umbrelor și spectatori...

În ciuda obiectivului lui Nicolae Cosmescu de a prezenta datele is­torice ce au marcat perioada anilor 1950‑1960 și de a realiza schițe de por­tret „frumoșilor nebuni” din Formula 1, lucrarea sa este una ce se cit­ește cu inima în primul rând, abia apoi cu mintea. Cartea îndeplinește toate rigorile unei lucrări științifice, răspunde exact la imperativele ge­nu­lui căruia i se subsumează. Însă Nicolae Cosmescu duce lucrurile mai de­parte: nemulțumindu‑se cu statistici, cu împărtășirea de date seci, cu cla­samente întocmite la rece, transformă istoria ramurii sportive regină în­tr‑o poveste minunată, ale cărei personaje se insinuează pe nesimțite în exis­­tențele noastre. Astfel, ne sunt destăinuite secrete ale piloților (aflăm, de pildă, cu stupoare, că Fangio n‑a fost posesor de permis de con­ducere și că nimănui nu i‑ar fi trecut prin cap să‑l întrebe dacă are drep­tul să conducă autovehicule pe drumuri publice!), ni se fac cunos­cu­te o serie de mici bârfe (o ceartă conjugată se soldează pentru Stirling Moss cu un deget vârât de nevastă în ochi și aceasta‑i afectează prestația a doua zi), ne sunt împărtășite taine de culise (don Enzo, patronul de la Maranello, n‑o place pe soția pilotului lui Peter Collins, considerând‑o vi­novată de declinul lui, motiv pentru care sugerează că aceea ar fi o fe­meie ieftină dintre cele ce se întrec pentru atențiile campionilor).

Deceniul lui Fangio este o carte palpitantă, o citești cu sufletul la gură, deși autorul evocă evenimente petrecute cu o jumătate de secol în urmă. Nicolae Cosmescu se folosește de tehnica cinematografică a co­lajului spre a‑și aduce eroii în actualitate. În felul acesta, ai senzația că întâmplările se petrec înaintea ochilor tăi, percepi trepidațiile motoa­re­lor turate la maximum, simți emoțiile piloților ce au nervii întinși la ma­ximum, simți în aer subtilul miros de combustibil și ulei ultrarafinat ames­tecat cu izul sudorii temerarilor din cockpituri. Scriitura lui Nicolae Cosmescu este fluentă, plăcută, atractivă, el dovedind mult simț al umo­ru­lui, chiar și atunci când povestește despre situații grave, despre finaluri tra­gice de cursă. De cele mai multe ori, titluri sunt metaforice și savu­roase: Concert fără marii tenori, Revanșa ringului, Imposibila coa­bi­ta­re, Lupul și iezii, Rien ne va plus, Destinul aștepta în ploaie, Dacă șansă nu e, nimic nu e, Îngerul morții se isterizează. De parcă atât n‑ar fi fost destul pentru ca Nicolae Cosmescu să cucerească publicul, el apelează la ora­­litate, adresându‑i‑se direct cititorului, transformându‑l în coparti­ci­pant la evenimentele narate. Este imposibil să‑ți scape scrisul viu, pa­sio­nal, alert, faptul că Nicu Cosmescu știe exploata ca scriitor răsturnările de situație (a se vedea, de pildă, episodul ce‑l surprinde pe Fangio rea­li­zând o premieră: întrucât a realizat că pneurile sale nu sunt destul de per­for­mante, decide să le schimbe în timpul cursei; atitudinea sa relaxată din timpul în care mecanicii înlocuiesc cauciucurile adorm vigilența principalului său con­curent, ce se vede învingător și ridică ușor piciorul de pe accelerație, însă, reintrat în circuit, Fangio recuperează handicapul și învinge!). Ajuns la finalul cărții, chiar dacă nu ești un obișnuit spec­ta­tor al curselor televizate de Formula 1, resimți marea bucurie de a fi avut șansa de pune mâna pe această carte și de a afla date esențiale de care, până astăzi, publicul cititor din România nu s‑a putut bucura, neexistând lucrări similare scrise în limba română în librării.

Sper ca Deceniul lui Fangio să fie lucrarea ce deschide... deceniul lui Cosmescu. Îi doresc pasionatului de automobilism care și‑a construit o carieră strunind caii‑putere înapoia volanului și, ulte­ri­or, contribuind, de pe margine, dar la fel de implicat, la promovarea spor­tului pe patru roți, prin intermediul cărților sale, să continue aceas­tă frumoasă istorie a competițiilor de Formula 1. Îi urez in­gi­ne­ru­lui Nicolae Cosmescu ca, an de an, până în 2020, să închine câte o lu­crare fiecărui deceniu scurs de la Juan Manuel Fangio încoace și să ajungă la cei ale căror triumfuri le‑am sărbătorit și noi, la finele unor curse transmise la vreun post de televiziune în zorii unei duminici, la Mika Häkkinen și Michael Schumaher, și chiar mai departe!

 

Voichița Pălăcean‑Vereș