Basarabia, numele tău e Maria!

Autor: Teodor Tanco
ISBN: 978-606-93426-1-9
Colecţia: Roman
Număr pagini: 340

Se așteaptă, în genere, un Cuvânt înainte la o carte când în joc e un debut sau o temă specială, în raport cu care ea s-ar cuveni luată în seamă. Nu e cazul de față. Autorul, un eminent și venerabil cărturar din zona intracarpatină, Teodor Tanco, dispune de un vast palmares, care face chiar anevoioasă însăși încadrarea sa tipologică.

Prozator și dramaturg, publicist și biograf, istoric al culturii, domeniu în care a adus importante contribuții documentare, de viziune și de metodă, el ocupă deja un loc aparte în cultura română1. Dacă a dorit să aibă totuși, din parte-mi, câteva rânduri pentru noua ediție din Basarabia, numele tău e Maria!, faptul se datorează împrejurării mirabile că tocmai acolo, în țara înstrăinată bisecular, ne-a fost dat să ne întâlnim față către față, după ce, cărturărește, avuseserăm destule ocazii să ne cunoaștem. O spune și singur, la 25 octombrie 2001, într-o amabilă dedicație din Pagini alese din istoria Monorului, oferindu-mi „această carte pentru inimă, minte și istoria satului meu transilvan, însoțită de elogiul și neuitarea că v-am cunoscut într-o parte de țară românească – Basarabia”2. Ne-a apropiat desigur și tema ca atare, pe seama căreia am publicat eu însumi unele reflecții en historien, sub un titlu destul de transparent: Impasul reîntregirii3, alături de un volum de echipă încă mai à propos4.

Scriitorul Teodor Tanco face parte din lunga suită de erudiți ardeleni, la care mintea și inima s-au asociat mereu pentru a sluji cauza națională, punând în joc resurse intelectuale și deontologice, parcă inepuizabile, oricum mai evidente în momente de criză comunitară.

Virtus Romana Rediviva, marele său proiect de restituții istorico-culturale, realizat în anii relativei destinderi, era produsul unei atitudini categorice față de valorile trecutului, atitudine din care s-au născut cele șapte volume de portrete, evocări, secvențe istorice, dar și o editură omonimă, fondată la Cluj, după schim­barea de regim. Un exemplar spirit de minuție documen­ta­ristă și un elan restitutiv cu totul aparte se degajă din scrierile sale, chiar și din acelea acuzat literare, diseminate de-a lungul întregii opere. Academia Română și Uniunea Scriitorilor l-au distins, fiecare la timpul său, pentru a-i răsplăti devoțiunea cărturărească, talentul, rigoarea spiritului creativ.

Monumentala serie de tip monografic Virtus Romana Rediviva a început și s-a încheiat cu elogiile superlative ale istori­cului Ștefan Pascu, a cărui competență în domeniu era notorie. Pri­mul volum a fost scos la Bistrița, în 1973, iar ultimul, abia peste două decenii, deși era gata în „octombrie 1989”, când amintitul istoric semna un călduros „cuvânt de încheiere”. Aveam deja unele tomuri, mi le-a trimis autorul pe celelalte, aflând că sunt interesat de ceea ce s-a numit, în perioada interbelică, „localism creator”, sintagmă pe care o folosisem și eu, pe seama unor realități etnoculturale din alte zone.

Virtus Romana Rediviva e, desigur, chintesența unui proiect cărturăresc nespus de ambițios, de care se leagă altele, în bună ex­tensie de orizont și în totală deschidere. Memoria istoriei, Memo­ria prezentului, Memoria viitorului sunt titluri particularizante, folosite de autor în chiar seria citată, anume spre a sugera o continuitate și o coerență a duratei, când e vorba de lumea românească. În volumul Basarabia, numele tău e Maria!, apare de altfel și o asemenea ex­tensie „geopolitică”, să-i spunem: Salve Moldova Rediviva. Tema refacerii unității noastre, dincolo de impedimente conjuncturale, ră­mâne o preocupare constantă a semnatarului. Basarabia încotro e o sintagmă recurentă. Personificată de o fetiță, Maria, întâlnită la in­trarea în acea „țară”, ea comportă, mai mult ca oricine, virtutea re­generării prin suferință. Un ardelean venit acolo cu desagile pline ca să doteze biblioteci românești, pe urmele lui Onisifor și Octavian Ghibu, înțelege perfect acest lucru. „Se construiesc po­duri de flori și poduri de bucurii peste ape. Să întindem poduri de cărți peste pustiuri de cultură, de limbă românească stricată, peste goluri imense de carte în grafia strămoșească!” Pentru a rodi, cum stă în vocația ei, cartea trebuie să circule, să fie citită, asimilată, prefăcută în sursă paideică.

Nostalgia unității pierdute, dar încă persistând în suflet, e prezentă peste tot în volum. Aducătorul de cărți și de îndemnuri soli­darizante se întreabă, cu emoție, „dacă le-am lăsat noi un strop de mângâiere, o vagă speranță în altfel de lume, a noastră, acasă?” Un „acasă” cald și primitor, pe care cade cortina ultimului act, în consens deplin cu eventualul cititor: „Nu știu cum să mă adun din aceste risipiri, destrămări și rătăciri imaginare în istorie și viitorologie, să devin pentru toți temei și pentru acest moment și punct de hotar unde mă aflu. Nu știu cum să pun punct excursului reportericesc, cumva să aibă un mesaj, inclusiv pentru mine”.

Poate că nu e întâmplător faptul că acest periplu basarabean se încheie cumva în metropola moldavă („Prea-i frumos Iașul!”), odată cu evocarea ultimului simpozion tematic, la care ne-a fost dat să luăm parte amândoi, Despărțământul Astra de aici având șansa de a fi condus de entuziasta profesoară Areta Moșu, cea care animă de ani buni, în partea locului, relațiile cu diaspora românească. Explicația pe care autorul ne-o oferă pentru geneza părții ultime, a șaptea, poate fi extinsă și asupra cărții în ansamblu, „constituită pe parcurs, din istorie, peregrinaj și acțiune culturală”. Oameni și instituții, idei și fapte, gânduri și sentimente, diseminate generos în sutele de pagini ale cărții, nutresc un autentic periplu basarabean din ultimii ani ai secolului XX și din primii consumați în secolul nostru: două decenii, interstițiu plin de schimbări semnificative, de speranțe și dezamăgiri.

Cartea începe de altfel cu o reflecție critică privind schim­burile noastre culturale cu românii din diaspora, motiv de a reveni mereu, în cuprins, pentru alte constatări analoage și a propune, după caz, remedii. Trecerea simbolică, pe un „pod de fiori” (nu „de flori”!), e descrisă cu emoție și cu legitimă revoltă față de conduita inamicală a vameșilor „sovietici”. Câteva pagini de aleasă erudiție se ocupă și de istoriografia română mai nouă privitoare la Transnistria, în plină criză geopolitică și în căutarea unei soluții viabile.

Ultima parte din volum, a șaptea, s-a închegat, expressis verbis, ca un „reportaj sentimental”, din „istorie, peregrinaj și ac­țiu­ne culturală”, după cum menționează autorul, punând noul său voiaj basarabean sub semnul regăsirii unei patrii mirifice: „Et in Arcadia ego!” O sensibilitate acută, în raport cu marile valori, moștenire ancestrală, desigur, însă și sporită istorico-cultural, se degajă din tot cuprinsul, definibil în ansamblu ca o radiografie sui generis, cu detalii expresive și inflexiuni poetice peste tot. Sunt rememorări nostalgice, dureroase, fiind vorba de oameni și locuri de care autorul se simte indisolubil legat.

În studiul monografic privitor la Monorul natal, el amintea convingerea istoricului N. Iorga, anume că numai prin asemenea demersuri se poate dovedi „câtă originalitate cuprinde viața satului nostru”5, ca produs organic și vital în economia națiunii. Românimea dintre Prut și Nistru încă mai păstrează asemenea valori, identificate la tot pasul și de noul „peregrin transilvan” în Basarabia, numele tău e Maria!

Autorul acestei cărți, binecunoscut ca scriitor și publicist, a dorit să aibă din partea mea câteva rânduri, în chip de prefață la un mănunchi de texte mărturisitoare. E un fapt ce mă onorează, firește, mai ales că acest mănunchi, cu adaosurile de rigoare, se afla la o nouă ediție, a patra, dovadă a interesului pe care ele îl mai prezintă încă.

 

Acad. Alexandru Zub

1 Iordan Datcu, în DGLR, lit. S-T, București, 2007, p. 623-624.

2 Teodor Tanco, Pagini alese din istoria Monorului, Cluj-Napoca, Ed. Virtus Romana Rediviva, 2001.

3 Alexandru Zub, Impasul reîntregirii, Iași, Ed. Timpul, 1994 (2004, 2009, 2012).

4 Basarabia: dilemele identității, ed. Flavius Solomon și Alexandru Zub, Iași, FAX, 2001.

5 Motto la Teodor Tanco, op.cit., p. 5.